verde infinit: povesti cu vin de Lacerta

Zona Buzaului imi apare mereu frumoasa si fascinanta. Dealuri impresionante, cotloane ascunse, comori care zac in lumina fara ca nimeni sa le bage in seama. Pentru fotograful amator, Buzaul e o continua provocare. Eu am cedat de multe ori ispitei, iar dovada sunt miile de fotografii facute dincolo de drumurile de asfalt, prin sate uitate de vreme si lume, de-a lungul paraurilor care isi taie calea cu incapatanare, sau sus, pe platouri de unde vezi toata zarea. Acestea fiind premisele, nu rezist niciodata unei invitatii venite din partea podgoriei Lacerta. Am grija sa imi incarc bateria camerei de cu seara, desi, cand sunt acolo, uit uneori sa mai apas pe declansator si imi las privirea sa se odihneasca pe oceanul de verde din jur. Nu, asta nu-i un post publicitar, desi recunosc cu mana pe inima ca marketingul celor de la Lacerta mi se pare grozav. Dincolo de evenimentele pe care le organizeaza, vorba zboara din om in om, mai ceva ca pasarea din pom in pom, dar cum ar putea sa nu zboare cand ajungi acolo si vezi asta?

Gazdele-s mereu primitoare, mancarea e buna, vinul alb e rece si racoros. Insa licoarea produsa la Lacerta, fie ca e alba ori rosie, trebuie, dupa umila mea parere, consumata cu grija si insotita mereu de un pahar de apa. Volumul de alcool sare binisor de 14%, iar pentru suflete mai delicate, asa ca mine, obisnuite cu vinul austriac ce sta intre 11 si 12%, pericolul e mare, de altfel pe masura placerii :)).

Am sa inchei scurta mea povestire spunandu-va ca podgoria asta (care adaposteste si conacul Dorobantu, opera a lui Ion Mincu) imi mai place si dintr-un motiv cat se poate de sentimental: e un loc unde, in mijlocul pamantului romanesc, simt si gust o bucatica de Austria. Ce poate fi mai frumos, cele doua patrii ale mele, unite in acelasi pahar :)?

Reclame