Los Angeles, un pic de stralucire si ceva mai mult praf

Astazi episodul cu praf.
Parcam pe undeva unde arata de parca am fi in cine stie ce cartier bucurestean marginas. Un nene cam jegos se arata dupa vreo trei minute in care noi ne rotim ochii incolo si incoace, holbandu-ne intr-o usoara uimire cand la mizeria de pe jos, cand la masinile imense, luxoase. Nenea ne spune un sfert in engleza, trei sferturi in spaniola sa parcam upstairs (adica mai hacana, in curtea interioara unde se ajunge pe o usoara panta) si ca ne costa nueve dólares sa lasam masina acolo. Ne doare la basca de upstairs-ul lui si parcam la umbra, sub un copac, intre doua monstruozitati de masini. Plecam spre Broadway, eu mai verific inca o data unde am parcat masina si mai fac si o poza ca sa fiu sigura ca nu ma umplu de spume apoi cautand parcarea. 


Pe Broadway ne bufneste rasul, apoi tristetea. Stim ca nu suntem pe Broadway-ul ala cu musicalurile, dar parca in ghidul turistic ni se spunea o alta poveste despre bulevardul asta. Ce vedem e un amestec colorat de rochii de pitipoanca, dughene care deblocheaza telefoane, magazine de bijuterii care afiseaza in vitrina lanturi groase ca pe mana si ai caror angajati te pandesc cand treci prin fata lor si te invita in spaniola sa le treci pragul. Mai sunt si cinematografe abandonate, splendide cladiri Art Nouveau lasate in paragina si nenumarate buticul cu produse din Dragonul Rosu. Gen.

La un colt de strada, un profet ad hoc striga ceva. Oamenii il ignora sau se uita la el ca la o atractie turistica un pic ciudata. Ne apropiem si prind exact partea cea mai ironica din discurs: Hijos de Cortés?! Ha. Ha. Ha. Il depasim rapid, caci undeva, in zare, lucesc colorat si ademenitor cateva cupole cu mozaic. De aproape insa, mozaicul e spart, iar sinagoga are becul de la intrare ars.  

Scot camera cu grija si trag cateva fotografii. Dincolo de tristetea noastra, Broadway-ul din Los Angeles se taraie cu respiratia sacadata in aerul fierbinte de amiaza. Dincolo de el, vad niste cladiri noi, de sticla. Viata si-a mutat centrul de greutate cel stralucitor in afara bulevardului astuia. Pe o scara insa, undeva de-a lungul sau, au ramas inscriptionate niste vorbe, ca un fel de reminder, ca un fel de bataie pe umar.

 

 

Reclame

7 comentarii

  1. auzi, da de ce te i dus? pe bune, de ce acolo? cu treaba sau pentru ca asa ai vrut?
    pe mine America ma lasa rece. nu mi place sistemul lor, aroganta lor, politica lor, atitudinea de noi stim tot si daca va purtati frumos va invatam si pe voi, si ma enerveaza la culme ideea de viza. adica eu vin sa mi cheltui banii la voi numa daca vrea muschiu vostru sa mi dea viza. haidi pa

    Apreciază

Comentariile sunt închise.