am fost acolo · America · calatorii · cu motocicleta · fotografie · Harley Davidson · Los Angeles

cu Harley, Davidson si inca alte persoane, de la Los Angeles la Palm Springs

Stiu ca cine m-a vazut in ziua aia m-o fi banuit de o totala lipsa de entuziasm, desi era pur si simplu vorba de o stare normala pe care o am uneori inainte de un drum lung si necunoscut. Ma pregateam sa ma bucur de asfaltul intins care avea sa ni se astearna in fata rotilor, dar zau ca nu simteam vreo nevoie sa chirai, sa topai sau sa abuzez fie de claxon, fie de sistemul stereo al motocicletei. Slava Cerului, au fost destui care au facut asta in locul meu! Mai degraba am profitat de timpul dintre semnarea contractului de inchiriere, preluarea motocicletei si plecare pentru a schimba informatii intr-o franceza sparta cu un cuplu elvetian. La oamenii aia am vazut cea mai grozava idee de a impacheta schimburile de zi cu zi: pachetele-pachetele, in pungi vidate, continand tricou, sosete, lenjerie intima. Ziua si pachetelul. In doua saddle bags le incapusera miraculos de multe: hainele amandurora, impachetate cum am zis, gecile, niste pantaloni de schimb si inca o alta gramada de lucruri pe care nu am avut cum sa le inventariez. Cand s-a dat adunarea pentru grupul nostru, am plecat de langa motocicleta elvetienilor cu un zambet cat casa: tocmai reusisem sa le spun ca suntem Autrichiens! Nici nu imi inchipuiam ca stiu cuvantul asta in franceza! 


Si-am pornit! Drumul ne duce serpuit intr-o zona muntoasa. Ii zic, mai mult prin semne, lui Herr: ha! Transfagarasanul nostru e mult mai frumos! Imi zambeste larg si imi arata thumbs up. Stiam ca o sa ma inteleaga, doar e mai roman decat mine uneori :)). Drumul e frumos, totusi, cu niste curbe tare ademenitoare, dar prezenta a doua motociclete oprite pe marginea drumului de un politist foarte serios iti taie orice chef de viteza.

 
Ghidul ne face semn de oprire tocmai cand incepusem sa ma gandesc ca devine teribil de cald. Parcam, imi scot dopurile de urechi si urlu: aici e pranzul? Grupul izbucneste in ras, se pare ca toti suntem fericiti ca facem pauza asta. Ptiu, piei drace, dar unde ne-am oprit? Daca stiam, luam agheazma cu mine din Romania. La pet, ca grupul e mare: noi doi, austro-romani, apoi doi brazilieni, sot si sotie, doi prieteni britanici, doi frati americani, doi nemti despre care toata lumea fara exceptie a crezut ca-s prieteni de-o viata si au venit in aventura asta impreuna. Cand colo, ei abia se cunoscusera. Ghidul e si el american: un dop de om, cu jumatate de cap mai scund decat mine, dar cu o voce tunatoare si demagogie a la Uncle Sam. Soferul dubitei care ne cara (oh, ce comod! Ce comod!) valizele, dar si lada frigorifica plina ochi cu gheata si sticle de apa (mbine, aveam sa aflam seara ca in lada respectiva exista si bere), vorbeste foarte repede, e slab ca un tar si foarte prietenos. 

Fac trei cruci cu limba in gura si profit de ocazie sa le explic celorlalti acest obicei romanesc. Nu pare ca as fi pierdut timpul pentru a ma defini cat mai repede ca ciudata grupului, nu :))? Si totusi: ciudatii sunt aici la ei acasa, nu fac nota discordanta. Cum intru pe usa ma uimesc doua lucruri: un cosciug ca element decorativ si abundenta de zicale si zicatori, dintre care unele dedicate si bietului O’Bama (stiu ca nu se scrie asa, mersi), laolalta cu niste papusele tare ciudate (nu de voodoo, nu va ganditi la prostii).

 

Absenta chelneritei (sau mai bine zis, faptul ca trecea pe langa noi de parca am fi fost invizibili) ma face sa mi se rascoale spiritul organizatoric. Chem ghidul la apel, iar el ne comunica – iarasi cu o voce tunatoare si amuzata: pana nu sta toata lumea din grup jos, chelnerita nu ne va baga in seama! Incerc sa imi musc limba, dar nu pot: what the heck, suntem cu scoala?! Grupul rade iar amuzat, desi de data asta chiar nu inteleg de ce.
Reusim sa ne asezam cu totii la masa, chelnerita ne intreaba ce bem, unii zicem apa, ea ne ia paharele. Ne uitam cu uimire unii la altii, eu ii dau peste mana, e paharul meu, ce?! O bufneste rasul, zice ca ne lasa totusi paharele. Sau cel putin asta deduc, pentru ca nu ii inteleg engleza aproape deloc si fac greseala sa ii intreb tocmai pe britanici ce a zis duduia. Se uita si ei la mine si ridica din umeri, cu un placid: totusi speram sa primim ceva de mancare, urmat de priviri complice. Primim intr-un final si suntem invitati cu totii la cosciug, sa ne luam ceapa tocata si sosuri. Multumesc, nu.
Cer cheia de la toaleta (in SUA am constatat pe parcurs ca toate toaletele au o cheie, pe care trebuie sa o ceri de la diverse persoane. In cazul asta, de la casiera). O cheie mica, un breloc mare. Doar de vreo doua kilograme, cred. Mda, cu siguranta cu asta n-ai cum sa pleci si sa motivezi ca ai uitat-o in buzunar.

Din motive care imi scapa, constat ca am aparatul foto de gat cand intru in toaleta. Numa bine, imi zic, ia sa fotografiem noi ce mai scrie pe pereti. Si am fotografiat, dupa cum vedeti.

Plecam apoi, voiosi, spre Palm Springs, dar mai intai o oprire la Lake Elsinore.  

Cel mai mare lac cu apa dulce din California, Elsinore are o suprafata de circa 3000 de acri, ne informeaza tour leader-ul. Desigur, nimeni nu-l asculta, suntem toti care mai de care mai preocupati sa facem fotografii. In ciuda pranzului de mai devreme si in ciuda faptului ca facuseram cunostinta cu totii si cu o seara inainte, la o bere si la un hamburgher, suntem sfiosi. Fiecare sta cu nasul in aparatul foto propriu. Asteptam probabil si cina ca sa ne putem imprieteni cum trebuie. Acum, clic-clic, dupa care din nou in sa.
Peisajul se schimba rapid, verdele dispare si e inlocuit de munti sterpi, de piatra. Am intrat in desert. Palm Springs apare la un moment dat exact asa, cu palmieri. Parcam, chiuim, insfacam bagajele si ne dam intalnire la piscina.
(va urma, desigur)

Anunțuri

10 gânduri despre „cu Harley, Davidson si inca alte persoane, de la Los Angeles la Palm Springs

  1. buna ideea cu pachetele. sa stii ca si eu cand plec mai multe zile imi pun hainele si ziua dar sa le pun separat, in pungi, sa le indes bine, la asta nu m am gandit :-p o sa mi foloseasca prin Asia daca da Domnu si iese planu de duca

    Apreciază

  2. Mă bucur mult că documentezi călătoria pas cu pas, chiar și în locul unde omul merge singur și iese tot așa, adică fără microbi pe mână.
    Bine că ți-au scăpat motivele, nu altceva! Inscripția aia era pentru bucătari și chelneri, sper că ai avut grijă la ceilalți!
    Și de ce zici că vă lua paharele? Le umplea de la robinet?
    Întrebarea finală, cu speranța că-mi răspunzi la toate: și ce ați chiuit?
    SĂ URMEZE, DA!

    Apreciază

bun venit! hai sa stam de vorba! dar, te rog, fara spam sau vorbe urate!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s