Austria · blog despre Viena · cafeneaua vieneza · ce sa fac la Viena · obiceiuri daravele · opinii strict personale · scriu despre Viena · tara si oamenii sai · viata la Viena · Viena · Viena in 24 de ore

sarutul la cafenea, managementul conflictului si patronii vienezi

Daca v-a luat cu ameteala citind titlul, foarte bine. Inseamna ca am atins deja jumatate din scopul acestei postari dedicate nici mai mult, nici mai putin decat pupatului in public. In orasul care gazduieste Sarutul lui Klimt se intampla zilele trecute ca o patroana de cafenea de traditie din buricul targului, sa dea afara, pe motiv ca se sarutau, o pereche de indragostite, admonestandu-le si ca in cafeneaua aceea, plina de istorie, nus incurajate manifestarile diferite. Da, ati citit bine, am zis indragostite, va sa zica e vorba in povestea asta de doua tinere femei. Nu va e greu sa va imaginati, sper, titlurile din presa de aici. Toate contin cuvintele lesbiene si, desigur, discriminare. Viena fiind un oras multicolor si multicultural, unde accentul pus pe integrare si toleranta capata pe zi ce trece si mai multa importanta, vestea s-a raspandit cu repeziciunea focului care cuprinde o capita de paie. De la veste la organizarea unui protest a fost doar o clipita, iar pagina de pe facebook a evenimentului a capatat la scurt timp dupa creere peste 2000 de confirmari ale participarii la acest protest. Asa cum ii vad eu, vienezii par a fi iuti la a organiza un protest, dupa cum par la fel de iuti si atunci cand e vorba de a fi nemultumiti ca li se inchid parti din oras din cauza unui protest – la televizor, la stiri, pe langa imaginile cu protestatarii de vineri din fata cafenelei, au aparut si imagini cu cetateni de rand, agasati de deranjul provocat. La protest, din cate am inteles, s-a scandat, s-a cantat, dar cel mai mult protestatarii s-au pupat. Fete cu fete, fete cu baieti, baieti cu baieti, fiecare dupa preferinte. Politia a fost prezenta, dar n-a arestat pe nimeni, toti participantii fiind prea (pre)ocupati cu pupatul pentru a se indeletnici cu niscaiva activitati ilegale. Si, pana la urma, protestul s-a vrut de la inceput unul pasnic si de dragoste aducatoriul. In acest timp, cafeneaua a fost inchisa si se pare ca inchisa e si azi.
Nu stiu care sunt culisele acestui eveniment, si vorbesc acum despre scoaterea din cafenea a celor doua tinere. N-am fost acolo ca sa ma pot pronunta, nu stiu daca reactia patroanei o fi fost declansata si de altceva decat de un sarut. O fi fost felul in care se sarutau? Patroana ar fi procedat la fel si daca un tanar si o tanara s-ar fi pupat ceva mai cu foc acolo? Nu stiu si cu siguranta nici nu am sa aflu vreodata raspunsul la aceste intrebari. Ma ia insa cu fiori cand ma gandesc cat de usor poate un proprietar (oricare ar fi el, nu neaparat doamna din povestea de fata) sa isi omoare afacerea. Un gest ca cel facut de patroana cafenelei din poveste poate crea in zilele noastre valuri cu proportii de tsunami. N-am verificat inca daca pe tripadvisor or fi aparut deja comentarii, dar nu m-ar mira deloc. Cert e ca povestea a fost preluata de derStandard, unul dintre cele mai importante cotidiene din Austria, iar cele doua tinere au fost prezente in emisiunea de dimineata Cafe Puls, difuzata pe doua canale de televiziune. Adaugate valurilor facute pe facebook, chiar si numai aceste doua prezente media au fost mai mult decat suficiente incat sa bata un cui zdravan in reputatia cafenelei.
Umila mea parere este ca ar fi fost mai bine ca in cazul in care comportamentul celor doua persoane era cu adevarat deranjant pentru restul oaspetilor, ori chiar si numai pentru patroana, sa se fi discutat civilizat cu ele. Un pic de abilitati de managementul conflictului n-au facut rau nimanui, niciodata. In plus, ma gadesc ca in calitate de angajator trebuie sa tii minte mereu ca esti responsabil si fata de angajatii tai, nu numai fata de clienti. Cu cafeneaua inchisa acum, asa cum pare, pe termen nedeterminat, ma intreb din ce isi vor castiga painea oamenii care lucrau acolo. Nu exista publicitate proasta? Cred ca in cazul de fata aceasta zicala nu se aplica, dar, desigur, ramane de vazut cum va evolua situatia pe mai departe. Pana una alta, asa cum se vede din presa povestea asta, castigatoare iese atitudinea antidiscriminare a vienezilor, lucru care nu-i chiar asa de rau, nu?

Anunțuri

12 gânduri despre „sarutul la cafenea, managementul conflictului si patronii vienezi

  1. citind postul tău mi-am dat seama că lumea nu se pupă totuşi cine ştie ce mult în public, cel puţin eu nu văd. în decembrie în cafeneaua unde merg joia am văzut şi eu două domniţe pupîndu-se şi era să-mi cadă lingura din mînă, da' nu m-am dus să cer să le dea afară. :)))
    joi dimineaţă la 7 şi un sfert aşteptam să schimb metroul în buricul tîrgului şi o pereche mixtă de data asta se pupa cu maaaare foc, gen stăteau pe un scaun şi ea peste el, de mai aveam oleacă şi le strigam ghet ă ruuuum!

    aşa. întrebarea mea: de ce nu se mai pupă lumea mai deloc în public? (pe gură, mai mult decît un ţoc de o minisecundă)

    Apreciază

  2. Jööösas :)) Mie mi-a venit sa rad de toata tevatura asta cu sarutul. Proprietara a dat o declaratie (preluata de toate ziarele, cred), in care a spus clar ca nu are chef de saruturi prelungite in cafeneaua ei, punct.
    De aici si pana la demonstratia de mozoleala a fost, cred, si putin viral, si putina nevoie de atentie.

    Ca fapt divers, mi-a povestit un amic despre experienta lui in Prückel: a sarutat-o pe actuala logodnica acum cativa ani prea cu patos si a fost atentionat, tot de aceeasi proprietara. S-au potolit si au zambit.

    Desi suna ciudat… mie nu mi se pare vreun atac la drepturile nimanui daca eu n-am chef sa se dea vreun cuplu in barci in cafeneaua mea…

    Oare cand e vreun demo ca sunt prea multe demo-uri?

    Apreciază

  3. Mie mi se pare că se mai pupă. Sau e orașul meu mai romantic ca ale voastre…

    Oricum, din punctul meu de vedere, întrebarea e de ce se pupă lumea în public? Ce, n-au case?! Și, dacă n-au, n-ar trebui să le ardă de pupat.

    Apreciază

  4. hahahah, legu, dupa ce au case probabil totul devine ca-n bancu' ala cu iubirea filozofica: ai cu cine, ai cu ce dar te-ntrebi de ce… 🙂
    mi-amintesc o faza la LA (undeva langa plaja, la Santa Monica parca) cand era o actiune gen „Free hugs”, adica toata lumea se imbratisa cu toata lumea, tare mult mi-a placut. Bine, nu era cu pupaturi. 🙂

    Deci sus pupatul, jos razboiul de orice fel si patronii constipati. 🙂

    Apreciază

bun venit! hai sa stam de vorba! dar, te rog, fara spam sau vorbe urate!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s