Bucuresti, pe repede inainte

Raman la concluzia mea: uneori, orasele se poarta cu noi de parca ar fi niste copii rasfatati. Sunt pline de toane, acum ne pupa, acum ne dau cu bocancul in tibie pana urlam de durere si furie, dupa care la un moment dat iarasi ne iau in brate, pline de duiosie si voie-buna. Cam asa mi se intampla mie cu Bucurestiul. Cand am fost acasa in decembrie am plecat furioasa si dezamagita, strangandu-mi intre pleoape niste lacrimi de tristete, ca uite, sa nu ma mai intrebati de ce am plecat, fix de-asta am plecat! Poate venisem eu cu niste asteptari nerealiste inapoi la casa asta a mea initiala, poate ca purtam in mine germenii unei suparari dobandite in vara, poate… habar n-am. Acum insa m-am urcat in avion spre Bucuresti cu o singura chestiune in minte: sa imi sarbatoresc copchila, apoi mama, apoi una dintre surori si, desigur, sa o vad si pe cealata sora, ca altfel iese cu scandal (famelie mare, cu gura asijderea). Atat. Am avut valiza plina de cadouri si mintea plina de planuri cum sa fac sa inghesui pe toata lumea in fix doua zile. Si stiti ceva? Mi-a reusit stratagema! In plus, am fost ajutata la metrou sa imi trec geamantanul prin turnicheti, mi s-a zambit, mi s-au indeplinit rugaminti cat ai bate din palme doar pentru ca am ales ca in loc sa urlu, sa zambesc si sa zic: lasati ca gasim noi o solutie! Nu stiu daca asta e un panaceu universal, poate vor mai fi zile in care ma voi lua de par cu Bucurestiul, dar ii multumesc ca a fost cooperant de data asta.
Un zbor pana la Bucuresti? Aproape 150 de euro. Zambetul sora-tii cand te infiintezi de ziua ei la poarta intreprinderii, cu martipan in papornita? De nepretuit! Ca bine zice reclama aia, zau!

7 comentarii

  1. Ma bucur pentru tine, e mare lucru sa simti satisfactia asta !!! Bravo !!! Eu pana in Canada nu ma pot repezi doua zile … sper insa sa ii fac o surpriza surorii in vara, cand pune piciorul in Europa 🙂

    Apreciază

Comentariile sunt închise.