femei vieneze: Anna Sacher

Love it or hate it, daca vii la Viena e musai, dar musai sa incerci si Sachertorte. Multi se plang ca e prea uscat, ca nu e gustos, ca are marmelada. Altii il adora si jura ca e cea mai buna prajitura mancata vreodata. Dar putini stiu ca daca n-ar fi fost Anna Sacher, poate tortul acesta s-ar fi pierdut in negura istoriei. Reteta nu este creatia Annei, ci ii apartine socrului sau, Franz Sacher. Legenda spune ca intr-o binecuvantata zi a anului 1832 contele von Metternich ar fi dat ordin bucatarilor sai sa creeze un desert deosebit, care sa nu-l faca de rusine in fata oaspetilor invitati la cina din seara respectiva. Intamplarea a facut ca tocmai atunci bucatarul sef sa fie bolnav, iar responsabilitatea prepararii desertului sa ii revina ucenicului de numai 16 ani Franz Sacher.

Reteta, asa cum este ea astazi, a fost dusa la desavarsire de fiul lui Franz, Eduard. Juniorul si-a facut ucenicia in ale cofetariei la Demel, acolo unde se pare ca a lucrat intens la prepararea tortului Sacher perfect. Povestea despre paternitatea tortului capata astfel noi planuri, dar despre rivalitatea dintre cele doua case trebuie scrisa neaparat o alta postare. Pana una alta, sa ramanem la familia Sacher. Franz isi deschide in 1848 propriul magazin de delicatese, caruia ii ataseaza si un magazin de vinuri. Eduard isi incheie stagiul la Demel si se alatura tatalui sau. Astfel tortul Sacher ajunge pe buzele si papilele tuturor vienezilor.

Anul 1876 marcheaza un alt eveniment in istoria familiei, caci este anul cand Eduard deschide hotelul l’Opera, dar pe care il va redenumi mai tarziu dupa numele familiei, sub care acesta exista si in zilele noastre: hotel Sacher. Putini dintre turistii ce calca pragul acestui hotel stiu insa ca imediat dupa deschiderea sa Anna Sacher, sotia lui Eduard, a preluat conducerea si a ramas responsabila de bunul mers al afacerilor pana in anul 1930 cand trece in nefiinta.

Nascuta in 1859 la Viena, in familia macelarului Johann Fuchs, Anna Maria Sacher devine, odata cu preluarea conducerii hotelului, una dintre cele mai colorate figuri vieneze. Dupa moartea lui Eduard, in 1882, ea se ocupa singura de bunul mers al hotelului ce devenise intre timp una dintre cele mai selecte adrese din oras. Datorita amplasarii extrem de bune, langa Opera vieneza, hotelul si restaurantul sau au atras inca de la inceput societatea selecta a capitalei, de la nobilii austro-ungari bogati, la snobi urbani si pana la politicieni. Masa se lua inainte de spectacol la Sacher, iar dupa spectacol ritualul cerea neaparat o noua vizita in separeurile discrete. Iar Anna Sacher era, asa cum o descriu contemporanii sai, sufletul hotelului, creatoare de legende, devenita la randul sau legenda. Sub comanda sa se aflau in jur de 130 de angajati, carora ea le pretindea sa fie de incredere si sa dea dovada de loialitate totala. Insa o sefa mai buna ca Anna Sacher nu-si putea dori nimeni. Nu se dadea in laturi de la munca, punea umarul oriunde era nevoie si stia sa isi motiveze personalul. Cu abilitati manageriale aflate cu mult inaintea vremurilor sale, ea acorda concedii medicale platite personalului si ajutoare financiare perechilor de tineri casatoriti. Hotelul sunt eu! declama ea adesea si pe buna dreptate.

Originala pana in maduva oaselor, ea a ramas in istorie ca fiind o pasionata fumatoare de trabuc si crescatoare de bulldogi francezi. Acestei rase de caini i-a ramas de altfel in Viena numele de Sacher bully. 
Viata personala a Annei nu a fost insa la fel de plina de succes ca cea profesionala. Una dintre fiice ii moare foarte tanara, celelalte, desi casatorite cu oameni influenti, nu rezista mult si se intorc in casa parinteasca. Fiul Eduard jr. era si el recunoscut ca un pierde-vara.
Dupa primul razboi mondial, hotelul Sacher isi recapata oaspetii, dar isi pierde cumva locul intr-o societate plina de rani si cicatrici. La randul sau, Anna Sacher isi pierde din curajul si, obosita si intristata, moare pe 25 februarie 1930.
Daca treceti prin Viena, gustati o bucatica de Sachertorte, sorbiti un Wiener Melange si ganditi-va la tot ce v-am povestit azi.

9 comentarii

  1. Chiar nu stiam povestea tortului. L-am gustat si l-am apreciat in mini vacanta noastra vieneza. Cel mancat la fata locului a fost grozav de bun si inca ne mai amintim de felia de tort cu gust fara egal. Am mancat insa si un tort Sacher adus de prieteni cadou si nu se compara cu cel proaspat. Poate ca cei ce au obiectii au avut de a face cu tortul ” de export „. Si cafeaua a fost foarte buna. Intr-un cuvant, vizita la Sacher s-a meritat din plin 🙂

    Apreciază

  2. Mi se pare că eu nu-s fană Sachertorte (şoc!), dar povestea ta (sau a Annei) e fascinantă! Îmi place taaaare mult blogul tău zilele astea! Bine, blogul tău îmi place în general, dar înţelegi tu ideea! :*

    Apreciază

Comentariile sunt închise.