Katerfrühstück, sau micul dejun vienez pentru pisici betive si alte categorii mahmure de populatie

Betiv e un cuvant dur. Mult prea dur. Desigur, atunci cand te doare capul a doua zi dupa o petrecere de pomina (la care oricum ti-ai jurat la inceput ca nu vei face nimic altceva decat sa iti umezesti buzisoarele in paharul de Sekt), te uiti in oglinda, te sperii si folosesti abuziv cuvantul asta la adresa propriei persoane. Sau a persoanelor cu care iti imparti apartamentul.

Dupa acest moment de penitenta verbala, e cazul sa:

  1. daca esti in stare, te imbraci si pleci sa iei un Katerfrühstück* in oras, sau
  2. iti misti persoana delicata spre bucatarie unde incopesti rapid un mic dejun antimahmureala, dupa bunele reguli vieneze. Cine a inventat valsul si intelege ce e ameteala, stie si cel mai bine cum sa o dreaga 😀 !

Caci, daca ti s-a intamplat sa petrece noaptea cu Adele si cu Klimt (sau orice alta sticla din colectia de la Szigeti),

e cazul sa ti se intample urmatoarele in farfurie:

  • fileuri de hering (Rollmöpse)
  • salata de peste marinat
  • castraveti murati
  • cafea neagra
  • paine

Cine n-are chef de peste, isi poate face o omleta cu bacon, ori sandvisuri cu sunca si ou, ori sunca si crema de branza picanta. Uneori, depinde de pofte si nevoi, si un gulas sau o supa concentrata de vita pot face minuni 😀 !

Noi am mers pe varianta rulouri de peste si:

Katerfrühstück mic dejun antimahmureala ca la Viena

  • Kater inseamna in limba germana motan, dar si mahmureala 😀 . In combinatia Katerfrühstück, unde Frühstück inseamna mic dejun, nu avem de a face cu un mic dejun pentru pisici, ci pentru betivi suferinzi oameni faralimite biete suflete care s-au lasat prada tentatiei mahmuri. Miau!
Reclame

2 comentarii

Comentariile sunt închise.