dulceata mea de cirese, cu menta

reteta dulceata de cirese cu menta

Iunie dupa solstitiu are un farmec anume. Ceva se schimba in lumina soarelui, diminetile capata o alta consistenta. Sau poate doar mi se pare, mai ales anul asta unde zilele de vara de pana acum le pot numara poate pe degetele de la maini. Aerul diminetii se arata altfel, mai ales dupa ploi. Parca e mai albastru, mai curat.

Fug, de cate ori am ocazia, in gradina. Departe de zgomotul strazii si al oamenilor, care parca e din ce in ce mai neobosit.

Ieri m-a gasit dimineata sub cires, culegand cirese, ultima tura probabil. Si-apoi am facut dulceata.

Cum? Mai mult decat simplu!

Unui kilogram de cirese fara samburi i se cuvine un kilogram de zahar. Amestecam usurel si avem grija la inceput sa nu se prinda de fundul oalei, sa nu se caramelizeze, sa nu se arda, feri Doamne 😀 ! O mana de frunze de menta le tocam marunt-maruntel si le punem si pe ele in oala. Un plic de zahar vanilat ar fi si el bine-venit. Eu imi fac singura, in casa, punand o pastaie de vanilie in zaharul dintr-un borcan etans.

Dulceata se fierbe pana cand, la o proba, nu mai curge din lingura.

Cat e inca fierbinte, o transferam in borcane curate, uscate, sterilizate. Eu le inchid cu folie de celofan si capac si le las apoi, in paturi, la racit in voie.

Noi o mancam cu bucurie fie cu clatite, fie cu paine cu unt, fie alaturi de un snitel, sau cu pate de ficat, facut in casa.

Mahlzeit! Pofta buna! Vara buna!

Reclame

2 comentarii

Comentariile sunt închise.