Viena pentru incepatori: 5 suveniruri dulci de pus in bagaj la intoarcerea acasa

E drept ca globalizarea asta ne-a adus in supermarketuri o multime dintre lucrurile pe care, acum catava vreme, le puteam gasi doar in anumite tari. Chiar si in ciuda acestui fapt, insa, uneori prefer sa imi aduc ciocolata sau ceva de rontait din tarile pe unde merg. Nu ca n-as putea gasi ciocolata, sau chiar, uneori, exact ciocolata aceea, si acasa. Dar asocierea dintre acea ciocolata si acea calatorie adauga un farmec in plus gustului 🙂 .

Mi-a fost destul de greu sa intocmesc aceasta lista limitata, pentru ca, desigur, este una dintre postarile prea putin obiective pe care le-am scris vreodata. Apoi, lista e atat de mare, incat a trebuit sa ma gandesc de zece ori inainte de a o reduce de la infinit la doar cinci sugestii 😀 ! Dar hai sa vedem cam ce dulciuri mai mult sau mai putin stereotipe ar merita puse in bagaj si luate acasa, pe post de suveniruri vieneze rontaibile!

  1. Indiscutabil – daca va plac napolitanele – o cutie de tabla plina cu ele, de la Manner. Acum, sincera sa fiu, eu cumpar cutiile mai mult pentru cutii, desi imi plac si napolitanele lor, insa designul, oh, designul! Nu pot sa va explic in cuvinte relatia mea cu marca asta, e poveste, e copilarie, e rozul ala turbat poate :D, dar iubesc tot ce inseamna Manner 😀 . Daca aveti si voi o marca preferata, poate ca intelegeti 😉 !
  2. Fructe in ciocolata. Noile mele favorite sunt cele de la Landgarten, daca le gasiti, nu ezitati sa le luati! Dar imi plac mult si cele clasice, sa le zicem, de la Hofbauer.
  3. Tort Sacher. Iubit sau contestat, tortul asta, pe care il puteti achizitiona si in cutii de lemn, tocmai bune pentru transport, este unul dintre lucrurile care mi s-au cerut cel mai des de cate ori am vizitat pe cineva din afara Austriei 😀 !
  4. Violetele confiate de la Demel. Legenda spune ca erau preferatele imparatesei Sissi, iar contemporanii nostri stiu sa exploateze aceasta legenda cum se cuvine 😀 !
  5. Bomboanele artizanale ale celor de la Zuckerlwerkstatt, care fac inclusiv bomboane personalizate!

Acestea ar fi sugestiile mele pentru acum. Voi ce suveniruri ati pus in bagaje cand v-ati intors de la Viena, sau de oriunde altundeva :)?

6 comentarii

  1. După cum ziceam și pe Facebook, de la Viena iau pentru sufletul meu și alor mei dulciuri de la Manner (napolitane dar și bomboane din ciocolată și marțipan Mozart) și cafea de la magazinul Julius Meinl. A! și neapărat o butelcuță cu lichior Mozart! Numai al meu!!!

    Apreciat de 1 persoană

Comentariile sunt închise.