calatorie de vara la Riga: despre cafenele, graffiti si statui, ba chiar si un pic despre chihlimbar

 

(pentru a vedea fotografiile din acest articol la dimensiune mai mare, clic pe oricare dintre ele pentru a accesa galeria)

La Riga abia asteptam sa ma scald in atmosfera de Jugendstil (clic!) pe care mi-o propmisesera ghidurile turistice si site-urile web. Asa cum v-am aratat, nu am fost dezamagita. Insa Riga avea sa se arata si din alte perspective. E un oras viu, care se pare ca e pe harta turistica mai mult decat ne inchipuiam noi, daca iau in calcul acum grupurile de turisti de te-miri-ce nationalitati, de la italieni, spanioli, chinezi, japonezi, olandezi si, desigur, multi multi nemti, pentru ca lor le este foarte usor sa ajunga aici. Poate si datorita turistilor exista in oras (si vorbesc aici doar de Centrul Vechi, sper ca e de inteles, nu am avut ocazia sa iesim prea mult din el) nenumarate cafenele, care de care mai pitoresti si mai prietenoase, dar si restaurante din care se revarsa arome imbietoare.

Dincolo de asta, orasul este decorat. La fiecare pas gasesti cate o statuie interesanta, ori cate un graffiti care te face sa te opresti pentru a-l fotografia. Cred ca au in sange pasiunea pentru arta si frumos, altfel nu imi explic avantul asta creator 🙂 .

Si-apoi, Riga are magazine multe care vand chihlimbar. N-am cumparat nimic, pentru ca nu port asa ceva, insa a fost grozav sa stau la povesti cu diversi proprietari de astfel de magazine, care nu erau acolo doar ca sa vanda ori sa supervizeze, ci ca sa spuna si povesti. Simplu, fara pretentii, fara sa te forteze sa bagi mana in buzunar si sa scoti portofelul pentru a cumpara ceva dupa discutie. Am apreciat mult asta. Desi nu port chihlimbar, m-a fascinat mereu, inca de cand am fost pentru prima oara la Muzeul Chihlimbarului din Colti, jud. Buzau, de la noi (oare o mai fi existand?). Am aflat astfel acum povesti nenumarate despre proprietatile atribuite acestei frumoase creatii a naturii. M-a distrat foarte mult ca una dintre doamnele care au un astfel de magazin ne-a aratat o folie de pastile cu „acid de chihlimbar”, pe modelul „acid acetilsalicilic”. Exact asa ne-a spus: in restul lumii se vinde aspirina la farmacie, in Rusia insa se vinde acest acid, menit a indeplini aceleasi promisiuni ca si aspirina 😀 . Ne-a povestit multe si despre cat de bine se falsifica in zilele noastre chihlimbarul, caci s-au creat atatea materiale care il imita aproape la desavarsire, facand aproape imposibila, chiar si pentru specialisti, deosebirea originalului de fals.

Tot de la aceasta doamna foarte faina am primit si explicatia pentru suzetele de chihlimbar vazute prin vitrine. Noi le luasem drept obiecte pur decorative, se pare insa ca nu este chiar asa, ci localnicii chiar le dau bebelusilor pentru efectele benefice pe care le-ar avea asupra starii de spirit si sanatatii celor mici. Se pare ca letonienii cred foarte mult in puterea vindecatoare a chihlimbarului, fiindu-i atribuite atat puteri de tamaduire cand vine vorba de colici, dar si de febra, ori dureri in gat.

Pentru femei, ni s-a spus, se recomanda purtarea unui colier de chihlimbar, pentru ca regleza functiile hormonale, dar stabilizeaza si vitamina D din organism 🙂 .

Voi ce povesti legate de chihlimbar stiti?

(va urma)

casute de pasari si cutii de scrisori la Riga

 

Reclame

1 comentariu

Comentariile sunt închise.