Viena, spre decembrie

Jumatatea lui noiembrie aduce vreme destul de urata si frig. Un frig care, intre zidurile urbane, pare mai intepator si mai despresiv decat frigul pe care il intalnesti atunci cand iesi din oras.

Anul asta, mai mult ca niciodata, mi-am pus adesea intrebarea ce s-a schimbat in acest oras in rastimpul care a trecut de cand am ajuns eu aici, prima oara. Mi-a luat ceva timp ca sa imi formulez raspunsul. N-am vrut sa ma grabesc si sa ma arunc la a trage o concluzie pe care, ulterior, sa o fi considerat pripita.

S-au schimbat multe.

Uneori am impresia ca orasul si-a pierdut din Gemütlichkeit – confortul sau legendar, tradus in calmul oamenilor, in mirosul cafelei, dar si in atitudinea adesea nesuferita a chelnerilor. N-am sa fiu foarte rea si am sa mentionez doar in treacat ca, pe la brutarii, cand mergi si ceri un anumit tip de paine, vanzatorii se uita de zece ori pe rafturi incercand sa o identifice. Stiu, ati zice ca-s prea-s pretentioasa, asa ca nu, nu ma plang de asta.

Dar ma plang de faptul ca orasul a devenit nestavilit, usor isteric, isi infige mai des coatele si priveste mai incruntat de sub sprancene. Si claxoneaza, claxoneaza mult, de parca ar zice la o parte din calea mea, ma grabesc, la o parte!

O fi vremea, dar sunt, desigur, si vremurile.

Din fericire, prin multimea de figuri agitate, in permanenta miscare, se mai regasesc si din cei care n-au avut inca vreme sa uite ca la Viena a pierde timpul e de fapt o arta.

toamna la Viena

Reclame