Adventul la Viena · blog despre Viena · ce mancam la Viena · ce sa mananci la Viena · Craciun la Viena · dulciuri vieneze · iarna la Viena · mancare austriaca · mancare buna la Viena · retete culinare · totusi asta nu e un blog culinar · Viena pentru incepatori

Viena pentru incepatori: 3 feluri de biscuiti traditionali de Craciun pe care e imposibil sa nu ii adori

biscuiti-austrieci-vanillekipferl

Sa ii adori si sa te si temi de ei, in acelasi timp 😀 . Nu de alta, dar cine a mai pomenit sa mananci doar UN biscuit? Astia vin mereu in gasca mare, la pachet cu un numar semnificativ de calorii, care pe urma, dupa cum stim cu totii, se baga in sifonier si noaptea iti stramteaza hainele. Ah, cum? Nu stiati ca asta este misterul? Mno, acum ati aflat 😀 .

Cu toate acestea, atunci cand vine mai intai perioada Adventului si mai apoi Craciunul, e momentul sa dam cu toate precautiile de pamant si sa cautam cutia de tabla unde incercam sa ascundem biscuitii de restul familiei (mbine, la noi nu merge, dar inca mai incercam 😀 – sa nu mai spun ca intr-un an am ascuns atat de bine cutia incat nici eu n-am mai gasit-o decat dupa Craciun. Noroc ca era ascunsa intr-un loc racoros, biscuitii nu au suferit de nimic, decat de, eventual, singuratate. Dar divaghez, ia sa inchidem totusi paranteza!).

Ca in orice alte cazuri, si preferintele familiei in materie de biscuiti sunt dintre cele mai diverse. Unora le plac cu crema, altora fara, unora le plac cu zahar pudra, altora cu zahar pudra plus un praf de scortisoara, unora le plac cei cu cacao, altora numai cei cu vanilie. Preferintele se intalnesc insa invariabil in trei puncte comune care ne ofera baza pentru o convietuire in pace, armonie si intelegere:

Linzer Augen

Vanillekipferl

Kokosbusserl

Retetele sunt simple, iar pentru Vanillekipferl si Kokosbusserl le gasiti deja pe blog. Pentru ochisorii ca la Linz (cam asta ar fi traducerea pentru Linzer Augen 😀 ) reteta e deasemenea foarte usoara. Avem nevoie de:

  • 450 g faina
  • 300 g unt moale, la temperatura camerei
  • 150 g zahar pudra
  • 1 galbenus
  • 1 pachetel de zahar vanilat
  • daca va place, un pic de coaja de lamaie
  • 1 lingura de rom (noi folosim rom austriac de cirese, mmmm! )
  • 1 praf de sare
  • marmelada – preferatele noastre: de coacaze rosii, negre, ori de caise

Amestecam faina, untul, zaharul pudra si cel vanilat, galbenusul, sarea si formam un aluat pe care apoi il lasam sa se odihneasca vreo ora in frigider. Intindem apoi aluatul pe planseta de lucru infainata, pana ajunge la o grosime de cam 3 mm. Decupam biscuitii jumatate cu forma speciala pentru Linzer Augen (cu trei gaurele in mijloc), jumatate doar baza, fara gaurele, pentru ca va trebui sa ii unim mai apoi cu marmelada. Ii coacem pe hartie de copt, in cuptorul incins la 170 de grade, timp de aprox. 10 minute. Dupa ce i-am scos din cuptor si s-au racit, amestecam marmelada cu lingura de rom, punem pe baza, adaugam partea cu gaurele, presam usurel si asezam pe un platou. Ii pudram cu zahar pudra si ii mancam cu spor si drag 🙂 !

Mahlzeit si pofta buna, dragilor!

biscuti Linzer Augen reteta simpla

Anunțuri

bun venit! hai sa stam de vorba! dar, te rog, fara spam sau vorbe urate!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s