blog despre Viena · ce mancam la Viena · ce sa mananci la Viena · culinar · dictionar culinar austriaco-roman · totusi asta nu e un blog culinar · Uncategorized · viata la Viena · Viena · Viena pentru incepatori

Viena pentru incepatori: Gabelfrühstück sau al doilea mic dejun al zilei

istorie culinara vieneza

Un Gabelfrühstück nu e un brunch, desi in zilele noastre nimanui nu ii mai pasa sa traga finele linii de demarcatie intre o notiune si alta. Asta si poate pentru ca ne credem atat de destepti incat sa insistam ca toate lucrurile bune le-am inventat noi, acum, in timpul vietii noastre. Desigur, daca ne apucam sa citim ceva carti, vom suferi o dezamagire cumplita: totul a fost deja inventat, dupa cum totul a fost deja spus, desi nu de catre toata lumea 😀 . Ca sa ne revenim un pic din caderea nasului din varful prajinii, sa ne asezam la masa. Si sa punem mana pe furculite, caci Gabelfrühstück musai sa se desfasoare in prezenta acestei unelte atat de iubita de unii, pe atat de detestata de altii.

Dar ce este un Gabelfrühstück? Ei bine, vedeti voi, ne intoarcem la primele vorbe ale acestei postari: un Gabelfrühstück este un minunat obicei vienez inventat de… francezi. Undeva in ultima parte a secolului al 18-lea, francezii, acest popor care impartaseste aceeasi soarta cu furculita (iubit de unii, detestat de altii), au venit cu minunata idee de a nu suferi de foame intre micul dejun si pranz. Si cum ar fi putut face asta mai bine decat inventand un al doilea mic dejun: déjeuner à la fourchette. Pe masa ajungeau bucate usor de ridicat spre gurile flamande cu furculita. Portiile erau si ele mici, cat sa poata fi infulecate dintr-o imbucatura. Aspicuri, pateuri, scoici si stridii, ficat de gasca, preparate cu maioneza, toate aceste fineturi isi gaseau locul pe masa menita sa potoleasca foamea delicatelor doamne si delicatilor domni ale acelor vremuri.

Vienezii au stat si-au observat, pana cand, pe la inceputul secolului al 19-lea, déjeuner à la fourchette isi gaseste locul ca delicatesa in cartile de bucate vieneze, alaturi de traducerea numelui sau in germana. Un adevarat furculision as zice, dar doar in gluma 😀 – Gabelfrühstück.

Desigur, culoarea locala nu a intarziat sa apara: la 1885, gastronomul vienez August Mauer recomanda in cartea sa de bucate urmatoarele preparate pentru un Gabelfrühstück de succes: cap de vitel à la vinaigrette, unt proaspat cu ridiche alba, homar in aspic, creier de vitel in aspic, crema de lamaie, prajitura cu capsune, bomboane asortate. Dar nu numai preparate reci erau recomandate, ci si unele calde: supa clara, cotlete de vitel cu conopida, rata salbatica tanara cu masline, pateuri din aluat frantuzesc, filé de batal, prajitura de chimen, mici beefsteaks, macrou la gratar, Busserln (bezele), capsune in vin rosu. Desigur, daca ne uitam la aceste preparate, ele erau extrem de scumpe, tinand cont de epoca despre care vorbim, deci accesibile numai paturilor superioare ale societatii. In zilele noastre insa, din fericire, mult mai multi oameni isi permit sa iasa in oras la msa sau sa pregateasca acasa un Gabelfrühstück delicios! Si gusturile s-au schimbat intre timp, regulile s-au modificat, iar imaginatia nu cunoaste limite cand e vorba de crearea de noi preparate delicioase. Ai sa gasesti pe masa celui de-al doilea mic dejun de la carnaciori cu mustar si hrean, la peste marinat si multime de prajituri si strudele vieneze. Ah, si ca o mica adaugire: la Viena e foarte posibil ca un Gabelfrühstück autentic sa fie insotit nu de cafea si suc de portocale, ci de bere 😉 .

Mahlzeit si pofta buna, dragilor!

Anunțuri

3 gânduri despre „Viena pentru incepatori: Gabelfrühstück sau al doilea mic dejun al zilei

bun venit! hai sa stam de vorba! dar, te rog, fara spam sau vorbe urate!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s