unde gasesc cel mai bun snitel din Viena?

unde gasesc cel mai bun snitel din Viena

Unde gasesc cel mai bun snitel din Viena?

Greu de spus. Greu, greu, greu. Pentru ca ce inseamna oare cel mai bun snitel din Viena?

Dupa standardele cui?

Stiti si voi vorba aceea probabil, ca gusturile nu se discuta, dar in materie de snitel, austriecii s-ar putea sa aiba o vorba – sau chiar doua – de spus. Caci un snitel vienez adevarat, un Wiener Schnitzel, deci, ca la carte, e musai sa indeplineasca niste conditii.

Conditia primordiala este carnea de vitel. Nu de porc, nu de pui, nu de curcan, ci de vitel. Ea se taie intr-un anumit fel, daca vreti, forma va fi asemanatoare unei carti. Felia aceasta dubla de carne se va bate usor cu ciocanul de snitele, dar nu pana la epuizare si nici pana cand devine subtire ca foaia de hartie. Marginile ii vor fi apoi crestate usor, de vreo doua sau trei ori.

Pentru pane se vor folosi un ou intreg, o jumatate de coaja de ou de lapte, o lingurita de ulei. Amestecam energic toate acestea cu o furculita.

Snitelul se sareaza usor pe ambele parti. Dar nici procedura asta nu e de ici, de colo. Nu sarati snitelele cu mult inainte de a le trece prin compozitia de pane si de a le praji, altfel veti obtine o talpa de pantof, nu un snitel, ne spun expertii.

Snitelul sarat se va trece imediat prin faina, apoi prin compozitia de ou, apoi prin pesmet. Snitelul vienez se scutura de excesul de pesmet si se prajeste in grasime incinsa (ulei, ori untura de porc) cate un minut doar pe fiecare parte.

Langa el nu trebuie sa apara, conform acelorasi experti, decat salata verde. Nu orez fiert, nu piure, nu altceva, decat o salata verde, pregatita in cel mai simplu mod, cu sare, ulei si otet.

Dar sa revenim la intrebarea de la inceput: unde gasim cel mai bun snitel vienez din Viena? Eu as sari peste Figlmüller, prea turistic, prea batut, prea multa coca si prea putin snitel. Zic sa incercati la Cafe Landtmann, nu cred ca o sa va para rau. Si daca o sa va para rau, apai atunci chiaaar nu stiti ce-i bun 😀 !

 

 

Anunțuri

bun venit! hai sa stam de vorba! dar, te rog, fara spam sau vorbe urate!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s